Procesul pornit de Școala Federală de Antrenori pentru respectarea regulilor privind licențele la nivel de prim eșalon a devenit subiectul fierbinte al începutului de an. Mihai Pintilii la FCSB, Marius Croitoru la FC Argeș plus alte cazuri care stârnesc polemici când vine vorba de licență de antrenor. Descoperim azi efectele zguduitoare pe care normele prezentului le-ar avea asupra fotbalului românesc.
Nu punem în discuție eficiența respectării regulilor și nici efectele lor pentru prezent și viitor. Dar nu putem să nu ne imaginăm cum ar dispărea titluri de campioană din palmaresul cluburilor românești dacă aceste condiții ar fi fost dintotdeauna! Sau dacă s-ar aplica retroactiv, într-un exercițiu imaginar!.
Potrivit reglementărilor de azi, calea cea mai scurtă pentru a deveni antrenor cu acte în regulă în Superliga ar fi aceasta:
Așadar, undeva spre 4 ani durează tot procesul, putând fi început încă din timpul activității ca jucător. Dar, neapărat, 1 an practică antrenorat între licențele A și PRO!
Privind numai spre lista antrenorilor campioni ai României de după Al Doilea Război Mondial, contextul actual ar produce un veritabil “seism” la capitolul licențe de antrenor. Abordăm acum doar câteva exemple spectaculoase, dar consecințele nu s-ar fi produs doar la cazurile propriu-zise.
Fiind vorba de antrenori la început de drum, care nu au avut un an de experiență în antrenorat înainte de a prelua cluburi de prim eșalon, e de imaginat că toată traiectoria lor ulterioară ar fi fost alta. Implicit alte titluri și trofee câștigate ulterior, plecând de la performanțele primului sezon ca tehnicieni, ar fi fost puse sub semnul întrebării, vom vedea.
Iar scenariul se aplică și pentru parcursul carierelor de jucători ale fotbaliștilor care au câștigat titlul cu antrenorii care azi ar fi fost “interziși”!
În 1951, sub denumirea CCA București, militarii cuceresc primul lor titlu de campioni naționali din istoria clubului. La doar 4 ani de la înființare, depășind Dinamo, Progresul Oradea și Flamura Roșie Arad.
Artizanul performanței este, pe banca tehnică, Gheorghe Popescu I. Acesta avea se afla la primul sezon ca antrenor. Așadar, i-ar fi lipsit, potrivit condițiilor de azi, anul de practică între licențele A și PRO! Nu ar fi avut licență de antrenor la acest eșalon.
Mai mult decât atât, în același an, 1951, cu formația în care se regăseau Voinescu, Bone, Zavoda, Bădeanțu, Apolzan, tânărul tehnician cucerea și Cupa României, reușind primul event roș-albastru! Asta după o finală 3-1 cu Flacăra Mediaș.
Popescu I e o legendă a Stelei. Ofițer de carieră, a fost primul căpitan al echipei, primul ei golgheter și, la 31 de ani și 7 luni, numit antrenor, avea să câștige primul titlu de campioană din viața clubului. În exercițiul nostru, fără posibilitatea de a cuceri titlul din 1951, poate că nu ar fi urmat nici trofeele similare din 1952, 1953 și 1960, din palmaresul Stelei!
Atacant la Sportul Studențesc, Carmen București și Sparta București înainte de a îmbrăca tricoul “militarilor”, Popescu a jucat pentru România iar ulterior, de-a lungul carierei de antrenor, a fost și de trei ori selecționerul naționalei noastre. Mai exact, în perioadele 1951-1957, 1961 și 1962.
Mai apoi a devenit președintele Federației Române de Fotbal (1963-1967), vicepreședinte la Steaua, șef al secției de fotbal și consilier la clubul unde a scris istorie.
Fost fotbalist la Sportul Studențesc, Metalul București și Dinamo, tehnicianul Nicolae Dumitru “Nicușor” este un reper al istoriei fotbalului nostrum și o efigie în palmaresul dinamovist. Cu el antrenor principal ori secund, “câinii” au cucerit 9 titluri de campioană națională și 3 Cupe ale României, ajungând în 1984 în semifinalele Cupei Campionilor Europeni!
Dar totul ar fi putut deveni doar un vis! Pentru că, în 1962, la primul titlu de campion al României din postura de antrenor principal, Dumitru “Nicușor” se afla tocmai la sezonul de debut ca antrenor la un club de prim eșalon! Fără practică de un an, anterioară. Fără licență de antrenor.
Titlul lui Dinamo din 1962, cu echipa lui Datcu, Pârcălab, Țârcovnicu ori Frățilă a venit la un punct în fața Petrolului. Campionatul a început cu Traian Ionescu antrenor, apoi Constantin Teașcă pentru doar 4 etape. Dumitru “Nicușor” a condus echipa în ultimele 9 etape din totalul de 26!
Celebrul sezon 1972/73 a fost unul dintre cele mai disputate din Divizia A. Dinamo a câștigat titlul în ultima etapă, în fața Craiovei, la diferență de un gol potrivit golaverajului, moment în care Adrian Păunescu a născut sintagma “Campioana unei mari iubiri” pentru olteni.
Doar că, antrenorul dinamoviștilor, Ion Nunweiller III, nu ar fi trebuit să fie pe bancă, potrivit normelor de azi! Nemțeanul care fusese fotbalist emblematic al “câinilor” și internațional tricolor, renunță la cariera de jucător în 1972, fix atunci e numit antrenor la Dinamo și câștigă titlul la debut. Cu generația Deleanu, Cheran, Dinu, Lucescu, Dumitrache…
Pe baza acestei performanțe reușește să câștige Divizia A, mai târziu, din postura de antrenor al lui Dinamo, și în 1975 și 1977. Ce-ar fi fost dacă…
Primul din cele două titluri de campioană câștigate de FC Argeș vine din 1972. Piteștenii au terminat la 4 puncte peste UTA Arad, cu marele Dobrin în fruntea unei garnituri în care se aflau Remus Vlad, Petre Ivan, Prepurgel, Jercan, Radu I…
La startul sezonului 1971/72, antrenor la Argeș era Titus Ozon. După 7 etape e demis și primește funcția Florin Halagian. Cel care, la 32 de ani, pregătea de doar câteva luni formația de tineret-speranțe a piteștenilor. Așadar, nu avea un an de practică și, implicit, licență de antrenor!
Dar cu Halagian s-a scris istorie. “Armeanul” a cucerit ulterior și titlul numărul 2 în “Trivale”, în 1979, apoi campionate cu Steaua (1985) și Dinamo (1992).
Eu aveam dragostea mea, FC Argeș, iar împlinirile mele au venit de acolo. Și dacă antrenam naționala nu eram atât de fericit – Florin Halagian într-un material exclusiv ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER